crayhats.com

Mulți greșesc hiperinflația ca un semn al unor vremuri mai bune decât bune; la urma urmei, dacă inflația are loc într-o economie în plină expansiune, atunci hiperinflația trebuie să însemne că țara se descurcă foarte bine. Această impresie este greșită. Hiperinflația apare în timpul sau după o recesiune sau depresie și nu aduce schimbări pozitive în economia unei țări.

Definiție

Primul studiu serios al hiperinflației, scris de Phillip Cagan în 1956, s-a numit „Dinamica monetară a hiperinflației”. El a afirmat că hiperinflația apare atunci când rata inflației depășește 50% într-o anumită lună, dar scade sub valoarea de 50% în aceeași lună și rămâne așa timp de un an sau mai mult. Alte dovezi ale hiperinflației includ persoanele care își transferă averea în active nemonetare sau în valută străină mai sigură și inflația cumulată pe o perioadă de trei ani care se apropie sau depășește 100%.

Diferența dintre hiperinflație și inflație

În perioadele de hiperinflație, aproape întotdeauna la capătul unei recesiuni sau depresii, societatea și-a pierdut încrederea în guvern și în monedă. Cererea este scăzută, iar întreprinderile cresc prețurile pentru a menține valorile anterioare ale dolarului.

Inflația apare atunci când ratele șomajului sunt scăzute, creditele circulă liber și veniturile disponibile sunt ridicate, ceea ce încurajează companiile să producă mai mult și să angajeze mai mulți oameni. Costurile producțiilor cresc, rezultând prețuri mai mari pentru a ține pasul cu cererea.

Semne

Economiștii au învățat semnele unei hiperinflații iminente. Semnul include guvernul care cumpără majoritatea propriilor obligațiuni de trezorerie, în timp ce achizițiile din sectorul privat scad dramatic; țările străine încep să vândă obligațiuni de trezorerie, ratele dobânzii din Rezerva Federală rămân în mod constant aproape sau la zero la sută, iar bugetul federal nu mai poate fi echilibrat din cauza plăților excesive de dobânzi datorate creditorilor străini.

Ameliorare cantitativă

Guvernele folosesc relaxarea cantitativă pentru a evita hiperinflația. Aceasta este în esență o mare infuzie de numerar în sistemul monetar de către băncile centrale pentru a menține lichiditatea și a monetiza datoria. Facilitarea cantitativă nu necesită nicio susținere a monedei - doar o comandă de tipărire a banilor. Efectul secundar și consecința previzibilă a relaxării cantitative este deprecierea monedei.